Сăutare:cetățenia Republicii Moldova
Mihai Popșoi: „Cetățenii noștri, de pe ambele maluri ale Nistrului, înțeleg foarte bine circumstanțele internaționale în care ne aflăm și riscurile cetățeniei Federației Ruse”
Cetățenii noștri, de pe ambele maluri ale Nistrului, înțeleg foarte bine circumstanțele internaționale în care ne aflăm și riscurile cetățeniei Federației Ruse. Declarația a fost făcută…
-
27 Mai 17:00
Lukașenko atacă voalat ideea unirii R. Moldova cu România (REVISTA PRESEI)
Fiecare al doilea locuitor din regiunea transnistreană ar sprijini reintegrarea celor două maluri ale Nistrului, un sprijin care este în creștere de la an la an, potrivit uni studiu realizat pe malul…
-
27 Mai 09:30
Modificările la Legea cetățeniei au fost publicate în Monitorul Oficial
Modificările la Legea cetățeniei, care introduc noi soluții legislative pentru documentarea persoanelor fără acte de identitate până la vârsta de 18 ani, au fost publicate în Monitorul Oficial…
-
27 Mai 09:18
Traian Băsescu a mulțumit președintei Maia Sandu pentru acordarea cetățeniei R. Moldova: „Rămân devotat cauzei integrării țării în UE”
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a mulțumit șefei statului Maia Sandu pentru acordarea cetățeniei Republicii Moldova. Acesta a subliniat că va sprijini, în continuare, poporul și…
-
26 Mai 13:52
Maia Sandu i-a acordat cetățenia Republicii Moldova fostului președinte al României, Traian Băsescu. „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
Președinta Maia Sandu i-a acordat cetățenia Republicii Moldova fostului președinte al României, Traian Băsescu. Anunțul a fost făcut de șefa statului într-o postare publicată pe Facebook, în…
-
26 Mai 12:24
Încă doi martori ai apărării au fost audiați în dosarul „sacoșa neagră”, inclusiv un fost procuror în raionul Florești. Ion Ceban nu s-a prezentat la ședință (Revista presei)
Presa de la Chișinău scrie despre retragerea cetățeniei R. Moldova a celor cinci bărbați, care ar fi agenți ai așa-numitului minister al securității de la Tiraspol, MGB, precum și despre situația…
-
26 Mai 09:10
Cinci ofițeri ai așa-numitului MGB din stânga Nistrului au rămas fără cetățenia Republicii Moldova
Președinta Maia Sandu a retras cetățenia a cinci ofițeri din cadrul așa-numitului minister al securității din regiunea transnistreană. Este vorba despre Alexandr Bulgaz, Denis Caramanuța, Nicolai…
-
25 Mai 15:03
Experți: Decretul lui Putin de a simplifica obținerea cetățeniei ruse pentru locuitorii din regiunea transnistreană este mai degrabă este un act propagandistic
Decizia președintelui rus Vladimir Putin de a simplifica procedura de acordare a cetățeniei ruse pentru locuitorii din regiunea separatistă Transnistria este mai degrabă un gest propagandistic decât…
-
18 Mai 13:58
Maia Sandu avertizează: Decretul lui Putin privind acordarea cetățeniei ruse pentru locuitorii din regiunea transnistreană ar fi un instrument de recrutare pentru război
Decretul președintelui rus Vladimir Putin care simplifică procesul de cetățenie pentru rezidenții regiunii transnistrene din R. Moldova ar putea servi drept modalitate de a recruta mai multe persoane…
-
18 Mai 08:36
Zelenski dispune coordonarea cu Chișinăul privind acțiunile Rusiei în regiunea transnistreană: Miza este mult mai mare decât Donbasul. Ne interesează o Moldovă stabilă și puternică
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat sâmbătă că Rusia încearcă să își consolideze controlul asupra regiunii transnistreene prin acordarea accelerată a cetățeniei ruse și a…
-
18 Mai 08:18
Parlamentul a adoptat un proiect de lege care prevede măsuri pentru facilitarea exercitării dreptului la cetățenie
Parlamentul a adoptat un proiect de lege care prevede măsuri de facilitare a exercitării dreptului la cetățenie, precum și procesul de documentare a persoanelor care, deși au dobândit cetățenia…
-
14 Mai 16:30
VIDEO | Maia Sandu cere mai mult curaj din partea procurorilor și judecătorilor în cazurile de trădare de țară
Există o lipsă de curaj în justiție în sancționarea trădării de patrie, potrivit președintei Maia Sandu, care a vorbit, în cadrul emisiunii „Jurnal politic”, despre riscurile de trădare în…
-
03 Mai 13:20
Directorul SIS, detalii despre activitatea de spionaj a lui Alexandru Bălan: „Lucra pentru servicii secrete străine fiind în funcție”
Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Bălan, reținut în România și extrădat în Republica Moldova, ar fi colaborat cu serviciile de informații străine…
-
01 Mai 08:17
Cei doi ofițeri SIS, ținuți captivi în Federația Rusă, au revenit în Republica Moldova (Video)
Cei doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate, care au fost ținuți captivi în Federația Rusă, au revenit în siguranță în Republica Moldova, în urma unei operațiuni internaționale…
-
29 Aprilie 12:30
Nicușor Dan: România a participat activ la recuperarea a doi ofițeri moldoveni ținuți captivi în Rusia
Președintele Nicușor Dan a afirmat, într-o postare pe Facebook, că România a participat activ si cu succes la efortul transatlantic, coordonat de Departamentul de Stat al SUA, pentru recuperarea a…
-
28 Aprilie 18:40
Expertul Watchdog, Andrei Curăraru: „Schimbul prin care doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate au fost eliberați din captivitatea rusă reprezintă un câștig pentru Republica Moldova”
Schimbul prin care doi ofițeri ai Serviciul de Informații și Securitate au fost eliberați din captivitatea rusă reprezintă un câștig pentru Republica Moldova, dar ridică întrebări legate de securitatea…
-
28 Aprilie 17:48
Ambasada SUA la București salută eliberarea a trei cetățeni polonezi și a doi cetățeni moldoveni din detenție în Belarus și Rusia. „România a avut un rol semnificativ”
Ambasada Statelor Unite la București a transmis un mesaj oficial privind rezultatele recente ale cooperării diplomatice internaționale, subliniind importanța colaborării dintre state în soluționarea…
-
28 Aprilie 16:30
Grațiat și lipsit de cetățenia Republicii Moldova. Cum a ajuns Alexandru Balan în Federația Rusă
Fostul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Balan, a fost schimbat pe 28 aprilie în cadrul unei operațiuni multilaterale care a implicat mai multe state. Potrivit surselor IPN…
-
28 Aprilie 16:15
Goebbels, „Nașul” și „Capo di tutti capi cu două procente”. Cum s-a apărat Plahotniuc în fața instanței de judecată (Revista presei)
Presa continuă să comenteze condamnarea oligarhului Vlad Plahotniuc și publică detalii din sentință. Plahotniuc i-a acuzat pe procurori de faptul că ar minți și a făcut referiri la propaganda…
-
26 Aprilie 11:48
Situație anecdotică: Separatiștii dau R. Moldova în judecată (REVISTA PRESEI)
Interdicția de a intra pe teritoriul R. Moldova impusă lui Mova i-a pus pe jar pe liderii separatiști de la Tiraspol, care foloseau până acum aeroportul din Chișinău pentru a zbura la Moscova sau…
-
01 Aprilie 09:30

